ROMBAT, partener pentru viitor

12.03.26
news

ROMBAT susține formarea noilor generații de profesioniști prin implicarea în proiectul educațional „Meserii în acțiune – Competiția viitorilor profesioniști”, ediția I, 2026, derulat de Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Bistrița alături de parteneri instituționali și economici.

În cadrul Săptămânii Meseriilor (2–6 martie), elevii claselor a XI-a au participat la concursuri aplicative pe șase calificări tehnice, având ocazia să își demonstreze abilitățile dobândite în stagiile de practică și să se pregătească pentru cerințele actuale ale pieței muncii.

La ceremonia de premiere din 11 martie, echipa managerială a liceului — prof. Sorina Daniela Cazac și prof. ing. Doina Marilena Bogdan — a oferit Diplome de Excelență pentru Parteneriatul Educație–Industrie companiilor partenere, inclusiv companiei noastre,

PortableText [components.type] is missing "gallery"

în semn de apreciere pentru sprijinul constant, recunoscut și prin Premiul III obținut anul trecut la Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual. Totodată, au fost prezentate rezultatele proiectului PEO „Învățăm să muncim” (cod SMIS 313063), care contribuie la dotarea atelierelor și la dezvoltarea competențelor practice ale elevilor.

ROMBAT rămâne un partener dedicat educației tehnice și dezvoltării comunității, susținând tinerii în drumul lor spre o carieră solidă în industrie.

CSR

Pentru mai multe informații completați formularul de contact:

Cererea dumneavoastră a fost trimisă. Vă vom răspunde cât mai curând posibil