Instrucțiuni baterii

Achiziționați numai o baterie cu tehnologie şi performanțe conforme cu necesitățile vehiculului dvs.!

În caz contrar, rezultă suprasolicitarea bateriei și o durată de serviciu redusă!

În termen de 10 zile de la cumpărarea bateriei este obligatorie verificarea tensiunii de încărcare a releului electric, la un service partener Rombat în localitățiile în care există service ROMBAT sau la un service autorizat RAR în localitățiile unde nu este service partener ROMBAT.

Tensiunea trebuie să fie în limitele 14 - 14,4 V. Dacă tensiunea de încărcare nu se încadrează în intervalul menționat, vă rugăm remediați deficiența. Numai atunci când tensiunea de încărcare este corectă, se menționează în certificat și acesta devine valid.

Verificarea tensiunii de încărcare se face gratuit atât la cumpărare cât și în perioada de garanție la societățile service autorizate de către Rombat și menționate în cadrul certificatului de garanţie.

Depozitarea și întreținerea bateriei

Bateriile livrate încărcate cu electrolit se vor depozita în încăperi închise și uscate, cu ventilație corespunzătoare, cu temperaturi între 5 și 30°C și umiditate relativă mai mică de 80%, ferite de surse de căldură și radiații solare. După o perioadă maximă de depozitare sau neutilizare de:

Premier Plus, AGM, EFB 6 luni
Terra, Endurance, HD EFB 6 luni
Tornada/Tornada Asia 6 luni
Terra 2S 2 luni
Cyclon 6 luni

Bateriile se vor reîncărca după metoda descrisă la "Regimul de reîncărcare". Depozitarea bateriilor la temperaturi peste 30°C reduce dramatic durata maxim admisă de depozitare fără reîncărcare. În acest caz se va controla lunar tensiunea la bornele bateriei, iar în cazul scăderii tensiunii sub 12.5V bateria se va reîncărca.

Recomandăm montarea bateriei într-un service autorizat

Montarea corectă presupune îndeplinirea următoarelor cerințe:

Recomandare:

În cazul defectării uneia dintre baterii este îndicată înlocuirea ambelor baterii!

Scoaterea din funcție a tuturor consumatorilor electrici

Suprafețele de contact electric ale bornelor bateriei și ale papucilor de prindere ai cablurilor se vor curăța de oxizi până la apariția luciului metalic

Fixarea papucilor pe borne se realizează ferm, fără producere de deteriorări mecanice.

Se vor utiliza numai papuci de prindere corespunzători realizării unui contact electric bun.

Ordinea de deconectare (scoatere) din circui: întâi borna negativă cu legare la masă și apoi cea pozitivă

Ordinea de conectare în circuit: întâi borna pozitivă și apoi cea negativă cu legare la masă.

La autovehiculele cu alimentarea la 24Vcc este obligatoriu ca cele două baterii înseriate să fie identice constructiv, ambele funcționale și cu aceeași stare de încărcare (aceeași tensiune la borne şi densitate a electrolitului).

Se interzice, la autovehiculele cu alimentarea la 24Vcc, cuplarea directă la bornele oricărei baterii a unor consumatori de 12 V.

Pentru alimentarea acestora se va recurge la utilizarea unui convertor 24Vcc / 12Vcc.

Exploatare

Recomandăm verificarea bateriei la intrarea în sezonul rece, gratuit la oricare din service-urile partenere.

Bateriile fiind fără întreținere se interzice intervenția în construcția bateriei.

De asemenea, se verifică orificiile de aerisire ale dopurilor să nu fie obturate.

Dacă în exploatare se constată supraîncărcarea bateriei, indicată prin consumul exagerat de electrolit (scăderea nivelului) sau subîncărcarea, indicată prin scăderea tensiunii la borne sub 12,5V şi implicit a densității electrolitului sub 1,25g /cm³ se va verifica instalația electrică a autovehiculului (releu regulator, alternator) şi se va reîncărca bateria în cel mai scurt timp.

În cazul utilizării preponderente în oraș a autovehiculului, caracterizată prin porniri frecvente, parcursuri scurte (exemplu: taxi) bateria se poate descărca mai repede, deși instalația este corect reglată.

Nu lăsați bateria descărcată (tensiune sub 12V, densitate sub 1,2 g / cm³ ) la temperaturi sub 0°C, deoarece electrolitul îngheață și duce la distrugerea plăcilor! Tensiunea releului trebuie să se mențină la valoarea ( 14,2 ± 0,2 V ).

Evitați utilizarea îndelungată a bateriilor cu starea de încărcare sub pragul de 70%. Acest lucru echivalează cu o subdimensionare capacitivă responsabilă de apariția defectului de suprasolicitare (se pierde dreptul la garanție!).

Ori de câte ori s-a produs o descărcare (de regulă accidentală de durată) în regimul stand-by al mașinii (mașina cu motorul oprit), eliminați cauza și verificați imediat starea de încărcare a bateriei luând măsurile ce se impun (vezi capitolul "Regimul de reîncărcare"). Păstrați bateria în stare curată și uscată. Depunerea prafului pe suprafața capacului bateriei poate conduce la descărcarea ei în stand-by cu consecință, suprasolicitarea bateriei.

Regimul de reîncărcare a bateriei

Se supune procesului de reîncărcare pe redresor, orice baterie aflată într-una sau mai multe din urmatoarele situații:

Baterie descărcată accidental (sub 75%).

Baterie depozitată, la finalul fiecărui interval de stocare precizat în tabelul de la capitolul "Depozitare".

Baterie descărcată - reclamată ca defectă - înaintea prezentării la service pentru diagnosticare.

Procesul de reîncărcare poate fi executat, de regulă, cu ajutorul oricărui redresor comercial (și nu numai) de curent continuu care poate să asigure la ieșire următoarele: 13,5V ≤ U ieșire (V) ≤ 16,5V și un curent 4A ≤ I ieșire (A) ≤ 25A

În principiu, încărcarea pe redresor se face cu un curent a cărui valoare este de cca. (5÷10) % Cn (A), până când apar degajări uniforme de gaze în toate elementele bateriei, iar densitatea electrolitului se stabilizează în jurul valorii de 1,28±0,0 1 (g/cm³).

Spre finalul încărcării tensiunea la bornele bateriei atinge valorea de 15,80….16,50 [V] la temperatura de 25°C (atenție! în regim de funcționare redresor). Pe toată durata încărcării pe redresor, dopurile bateriei vor fi scoase. Este recomandată efectuarea reîncărcării de către ateliere specializate.

Atenţie:
În cazul reîncărcării bateriilor cu tehnologie AGM sau GEL, tensiunea de încărcare trebuie limitată în intervalul 14.4V-14.8V, exclus să fie depăşită căci altfel se vor supraîncărca!

În tabelul de mai jos se prezintă informativ gradul de încărcare și tensiunea în gol a bateriei în raport cu densitatea electrolitului (25°C.)

Risc major

Risc

Alertă

Admis

Grad de încărcare (%)

25

50

75

100

Tensiune în gol (V)

12

12,3

12,55

12,8

Densitate electrolit (g/cm³)

1,20

1,20

1,25

1,28

Atenție utilizatori

  • Bateriile vor fi transportate, depozitate și montate în poziție normală de utilizare, pentru a evita scurgerile de electrolit!
  • Este strict înterzisă prezența unor flăcări deschise sau producerea de scântei în preajma bateriei montate pe mașină sau supuse procesului de încărcare pe redresor. PERICOL DE EXPLOZIE !

Fixare B00 prindere jos

Fixare B01

Fixare B03

Fixare B13

Terminal 1

Terminal 3

Scheme de montaj 1

Scheme de montaj 2

Scheme de montaj 3

Scheme de montaj 4

Cititi instructiunile

A se evita contactul cu ochii

Interzis flacără deschisă, scântei, fumat

Nu lăsați la îndemâna copiilor

Acidul sulfuric poate cauza orbire sau arsuri

Pericol de explozie

Informații utilizatori finali

Preveniți generarea deșeurilor de baterii prin încurajarea de practici sustenabile astfel:

  • Cumpărați doar cât aveți nevoie;
  • Alegeți baterii de la companii care promovează reciclarea bateriilor, programe take-back și utilizează materiale reciclate în producție;
  • Nu aruncați niciodată bateriile la coșul de gunoi ci predați-le la punctele de colectare speciale.

Riscuri și măsuri de siguranță

Bateriile conțin materiale periculoase, de exemplu plumb, (litiu):

  • Plumb – toxic pentru sănătate și mediu.
  • Acid sulfuric diluat – coroziv, poate provoca arsuri grave.

Ce trebuie să faceți cu bateriile uzate?

Nu le aruncați la gunoi!

Bateriile şi acumulatorii, marcate cu simbolul de mai jos, fac obiectul colectării selective, deci nu se amestecă cu deşeurile menajere:

Pb = Baterii cu plumb

Predați-le la punctele de colectare autorizate (centre de reciclare, magazine care vând baterii).

Nu amestecați bateriile cu alte tipuri – acest lucru îngreunează reciclarea.

Electrolitul (acidul sulfuric) trebuie colectat și neutralizat doar de operatori autorizați.

Impact asupra mediului

Plumbul și acidul sulfuric pot contamina solul și apa.

Bateriile deteriorate pot elibera hidrogen – gaz inflamabil cu risc de explozie.

Bateriile sunt marcate cu simboluri de reciclare și avertizare (coroziv, exploziv, protecție obligatorie).

Protecție personală recomandată

Dacă manipulați baterii uzate sau deteriorate:

Purtați ochelari de protecție, mănuși rezistente la acid, îmbrăcăminte de protecție.

Nu mâncați, nu beți și nu fumați în timpul manipulării.

Spălați mâinile după contact.

Depozitați bateriile într-un loc uscat, ventilat, ferit de surse de căldură sau flacără!

Nu depozitaţi baterii în locuri nesupravegheate (lângă ghenele de gunoi sau în alte locuri publice). Acestea nu numai că sunt un pericol pentru mediu, dar iau şi drumul unei valorificări necorespunzătoare care implică consecinţe uneori incalculabile pentru sănătatea umană.

Nu deschideți, perforați sau ardeți bateria!

Evitați contactul cu lichidul din interior.

Reciclarea bateriilor – o soluție eficientă și sustenabilă

Reciclarea bateriilor, în special a celor litiu-ion și plumb acid, reprezintă una dintre cele mai promițătoare și eficiente forme de reciclare industrială. Aceasta permite recuperarea unor metale valoroase, contribuind la reducerea impactului asupra mediului și la susținerea economiei circulare.

Prin reciclare:

  • Se reduc emisiile de gaze cu efect de seră și consumul de energie.
  • Se evită riscurile asociate depozitării necorespunzătoare.
  • Se diminuează dependența de extracția de resurse naturale.

Reciclarea e în responsabilitatea noastră!

Colectare + Valorificare baterii uzate cu Rombat = Resurse pentru Romania

Este important ca fiecare utilizator să contribuie activ la colectarea și predarea bateriilor uzate în punctele special amenajate.

Aspecte pozitive ale activitâtii de reciclare a bateriilor uzate, acide cu plumb

Aspect

Beneficiu

Ratã mare de reciclare

Peste 95% din material poate fi refolosit: plumb, plastic, electrolit

Circuit închis

Plumbul reciclat poate fi folosit pentru baterii noi, reducând extracția minieră

Reducere a riscurilor de poluare

Reciclarea previne contaminarea mediului înconjurator cu plumb si acid sulfuric

Impact climatic redus

Energia necesara reciclarii este mai mica decât ca pentru extragerea minereurilor