Rombat lansează bateria Heavy Duty Champion HD-EFB
Rombat S.A., singurul producător integrat 360° de baterii auto din România, a prezentat, la Târgul Auto Total Business Show de la București, bateria Heavy Duty Champion HD-EFB, destinată vehiculelor de mare tonaj.
Producția aestor baterii va începe la Bistrița, din luna august a acestui an.
Bateria a trecut cu succes, în ultimul an, toate testele de laborator și în exploatare pe toate segmentele de utilizare: construcții, transport marfă și persoane, agricultură.
Bateria Heavy Duty Champion HD-EFB înglobează o tehnologie inovativă care crește performanțele acumulatorilor auto și permite creșterea duratei de viață de până la 3 ori comparativ cu bateriile clasice.
„Heavy Duty Champion oferă o calitate premium obținută de Rombat SA prin inovări special concepute pentru a asigura performanțe superioare. Produsul nostru garantează o durată de viață de trei ori mai mare, comparativ cu bateriile clasice Heavy Duty și un număr de cicluri de încărcare de 10 ori mai mare decât în cazul bateriilor clasice, la o descărcare de 17,5% în mod continuu, cu impact major in durata de viață a acumulatorilor”, a explicat George Chiriță, director de vânzări și marketing al Rombat.
Durabilitatea produsului a fost obținută prin mai multe inovații ce reduc la maximum sulfatarea plăcilor și oferă o rezistență maximă la vibrații. Nivelul de vibrații este un indicator extrem de important pentru vehiculele de mare tonaj, în principal din cauza locului de amplasare a bateriei, ceea ce impune o proiectare specială pentru a atenua efectele acestora.
Proiectul tehnologic Heavy Duty Champion HD-EFB, dezvoltat de compania Rombat SA, prezintă indicatori maximi de performanță și în ceea ce privește consumul de apă, aspect ce permite, de asemenea, menținerea performanțelor acumulatorului.
Fiind destinată vehiculelor de mare tonaj, Champion HD-EFB are funcții ”hotel”, care asigură o descărcare lentă, având o capacitate suplimentară de alimentare a consumatorilor în staționare.
Acumulatorii Heavy Duty Champion HD-EFB au fost concepuți pentru Aplicația Euro 5/6, corespunzătoare celor mai restrictive normative de poluare valabile la nivel internațional dar compatibilă și pentru vehicule de o generație mai veche (Euro 4/3).
Despre Rombat
Rombat Bistrița S.A., companie deținută de concernul sud-african Metair, este singurul producător integrat 360O de baterii auto din România, din 1997. Fondată în urmă cu peste 40 de ani, în 1980, ”Acumulatorul Bistrița” și-a schimbat denumirea în 1991, devenind SC Rombat SA.
Compania a fost deținută de stat până în 1996 când, în urma privatizării, a fost cumpărată de angajați. În 2012 Rombat Bistrița a fost preluată de Metair International Holdings Cooperatief U.A., parte a grupului Metair Investment Limited.
De-a lungul timpului, Rombat a produs și vândut baterii auto în peste 40 de state, de pe 4 continente. Compania are un parteneriat strategic de peste 25 de ani cu Dacia Renault iar în 2017 a devenit furnizor pentru Ford Craiova. În 2021 compania a obținut certificarea Q1 Ford, care atestă standardul maxim de excelență ca furnizor OEM.